UNIRE, CETĂȚENI!

Astăzi ne-am trezit, am văzut că ploaia a mai contenit și am vrut să zicem – dumnezeu e cu noi.

Nu-i adevărat. Dumnezeu dă, da în traistă nu pune, – așa-mi zicea bunica.

Recurs la Eminescu:

Cei TARI se îngrădiră cu-averea și mărirea în cercul lori de legi…”.

Tari?! Pe naiba! Să vedeți ce se va alege din toată „astă pleava, ăst gunoi” după ce va cădea regimul!

Sunt puțini, sunt slabi, sunt proști, sunt ipocriți și cinici…Dar – organizați!

Noi suntem mulți, dar neorganizați.

Acum iar vor să ne fure alegerile. Uninominal, mixt… Ce contează?! Dacă CEC-ul e al lor? Dacă totul e al lor…

Ne zic că vor să schimbe clasa politică. În realitate – vor să rămână ei la guvernare.

Și noi vrem, doar că pe bune. Ceea ce înseamnă să-i schimbăm pe ei.

Orice țăran știe că pentru a avea roadă mai bună, periodic trebuie să schimbi plantele pe ogor.

Altfel degradează și plantele, și solul. E o lege a naturii.

Așa-i și cu democrația. Politicienii trebuie schimbați. Și controlați. Zi de zi. Permanent.

Ne-au furat de un miliard. Au zis că tot noi suntem datori să-l întoarcem. Cu procente!

Am ieșit în stradă?! Nu. De ce ne supărăm pe ei? Pe noi ar trebui să ne supărăm.

Vrem altceva? Perfect, dar de vrut e prea puțin. Mai trebuie și să facem.

Pentru asta trebuie să ieșim, ori de câte ori guvernarea – indiferent care, va călca strâmb.

Adică, să devenim noi – cetățeni.

Doar așa îi vom impune să muncească pentru țară și pentru noi toți. Nu exclusiv pentru buzunarul lor.

Doar atunci vom avea politicieni și nu hoți mincinoși la guvernare.

Doar atunci vom avea o țară, dar nu un teritoriu bun de jefuit.

UNIRE, CETĂȚENI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *